Pourquoi t’entêtes-tu à écrire dans cette langue ? (2)
À spessu, mi manca a voglia di leghja libri in lingua corsa. Micca ch’eddi fussini schersi o scritti mali, innò. Ma mancu mi piaci ciò ch’eddi contani, ci buscu intaressu pocu è micca. Sò privi di ‘ssa forza chì vi teni sveghju i nuttati sani, lachenduvi sciacquatu, compiu u viaghju. Infini, mi dani a noia.
Troppu à spessu ci parlani di i tempi chì Berta filava. Micca chì a mi vulissi caccià cù Berta, a tengu cara ancu eiu, nemmenu maldicintà u nobili travagliu di u filu. Ma crergu chì u libru è dunqua quiddu chì impinnatu l’hà, devi spichjà l’epica soia, a sucità soia. Crergu chì leghja, è dunqua scriva à vacari, ùn si pò. Forsa vi ni sareti accorti ancu vo è l’avareti spirmintata. Quantu sò i libri, puri di qualità litteraria pratesa, puri scritti da autori numati è stranumati, chì à u cuntattu di a vita è di i so malanni, si ni sfraiani ; è comu sarà chì, certi altri, dinò cuncipituri di ciarbeddu umanu, sò in cunsunenza cù u dulori fisicu o murali chì ci tarnaleghja à mumentu datu ?
Oghji, quantu sò l’autori chì si primurani in a scrittura soia di i guai di a Corsica ? Di fatti ci ni saria pocu è micca. D’altrondi sò sempri i listessi chì venini ammintati, Rinatu Coti, Marcu Biancarelli, Paulu Desanti… l’Avareti ancu rimarcata ch’eddi i sò eddi i soli à fà attu di litteratura è chì si mirettini in pienu u titulu frustu troppu à rombu di ghjuvà di scrittori (veni à dì di unu chì metti à u centru di l’opara soia l’insuparabili voglia d’intargà a sucità dund’eddu stà, di truncà i reni ad ogni mitu, ancu puri ‘ssendu fundivu di a cumunità soia).
Eppuri, a miseria, a disuguaglianza suciali, a lingua è a cultura à a malavia, u malessa di a ghjuventù tutta quanta, a viulenza chì si rodi a sucità, quali hè à mintuvalli ?
L’intellettuali corsi indù sò ? Indù hè ch’eddi facini senta a soia ? Ci sarà ancu da dumandassi s’eddi ci sò, quì in Corsica, l’intellettuali. Ma università, n’avemu una, di sicura ; prufissori “sperti” è “attalintati” ci sò ; scrittori è pueti dinò ! Ma chì facini tandu tutti quissi ?
Sò muti. Hè torra a mutezza una di i particularità di l’intelligenzia corsa. Sò vittimi di ciò chì u bè di Sartre chjamava «la tentation de l’irresponsabilité». I so libri (quand’eddi scrivini…) ùn sò da nudda, privi ch’eddi sò di radichi, di sangui è di carri. Fendu cusì, si mettini in marghjini di a sucità ind’eddi vivini, di i vicendi di u populu. Oramai sò animali mansi, suldaghji è ingalunati (di tituli è di premii). Ci fù a vicata di a vigna, quidda di u turisimu, ed avali tocca à i suvvenzioni litterarii. Si pò scriva in fantasia chì a muneta, a faci corra a Cullittività Tarrituriali di Corsica. Di fatti, avendu acquistatu un postu suciali altu, sarà u scrittori (è u so doppiu, u prufissori) corsu troppu techju pà pisassi contru à i puteri tutti quanti ? A dici u pruverbiu, u techju ùn credi u famitu.
Capulata a stonda d’indiatura di a leva di u sittanta, indiatura à prò di una litteratura in lingua corsa, in i buddori di a Corsica di tandu in cerca di calchì via nova, s’hè affaccata un’ antra primura, quidda di “l’universali” : s’hè dichjaratu chì ci vulia di fà litteratura è basta. Parchì intistassi à dì a Corsica com’edd’hè ? Scriva solu pà scriva, ùn bastaria ? U risultatu hè robba dissapita, senza stintu, asircizii scularii di stilistica pà biffà i maestri frusteri. Altru cà “littérature” ùn hè, com’edd’a dici a buccata francesa.
Ma l’impegnu di u scrittori corsu, anzi d’essa litterariu, devi essa suciali. Li tocca à dì a vita, i guai di quiddi chì soffrini è chì muti stani. Micca parlà pà eddi, quissa nò. Stalli à fiancu. A scrittura hè un cumbattimentu, in qualivoglia fussi u sensu ch’e no vulissimi cumprenda : à u figuratu, hè un’ arma da luttà contr’à l’inghjustizia ; à u propiu, hè difficiuli l’attu stessu di scriva.
È scumbatta, hè a sola manera (vera) di viva, d’essa. «À chì risisti, asisti» hà scrittu Rinatu Coti. Senza scumbatta, c’incatinemu. Senza a lotta di l’idei, si stà à ghjudiziu è à pinsamentu in prestu, l’omu campa urbatu, in neci, in calchì praforma di vita, tal’è quali in quidda sapara di Platonu. In u cumbattu, tandu, ùn vi hè più nè bucii nè falsità : hè a stonda di virità maestra, l’essenza di u prugressu umanu.
A cultura ùn pò essa un ghjocu à vacari, quista hè un’ idea burghesa di a cultura. Devi essa a tistimunianza di ciò ch’edd’hè l’omu, a sucità, u populu.
A litteratura corsa d’oghji, s’edda appratenda ad essa viva, altru cà di ciò ch’edd’hè a Corsica avali ùn pò tistimunià. È chì hè a Corsica di i tempi d’oghji ? Un paesi nigatu, chì chirchenna da sott’à u pesu di a cultura cunsumarista, un populu senza più righjiru, una ghjuventù cundannata à pata miseria, partenza, acculturazioni è alienazioni. U scrittori, for di issa rialità ùn pò essa.
Ma ùn si tratta nè di militantisimu, nè d’essa porta boci di qualunqua dogma, partitu, cumunità o gruppu suciali. Quiddu chì si dà à scriva oghji si teni una rispunsabilità maiò. À u scrittori li tocca ad essa in idea, in parsona è in scrittura, à fiancu à quiddi chì patini l’inghjustizia.
È ùn sarà po micca à casu s’aghju s’è part’è più di ciò ch’e scrivu, a scrivu in corsu : da me, u corsu hè sempri statu a lingua di i disgraziati, ma turraremu à parlani…
Marcel Jureczek