Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
AVALI avali, a rivistablog primurosa di u spannamentu di a pruduzzioni litteraria corsa d’oghji, ma à tempu locu di baratti è di critica suciali.

BESTIARIU

marceddu


    Esistenu in l’universu trè regni : u minerale, u vegetale è l’animale. L’omu, à rombu di sente lu dì ch’ellu hè "l’essare superiore", "l’essenza intelligente" si finisce per crede ch’ellu suprana issi trè regni. Invece...

    È poi chì superiorità ? Chì intelligenza ? Ùn si manca d’animali chì sianu superiori à l’omu ! Per u saltu, a puce ùn hè più forte chè l’omu ? È per nutà, i pesci ? È per vulà, l’acelli ? È per l’annasu, u cane ! Serà a superiorità di l’intelligenza chì face l’omu pretensiunutu ? Ci vole à sapè chì ogni animale, in a so vita propia, hà a soia l’intelligenza, cosa chì l’omu in a so alta stima di sè chjama : stintu.


    In paragone di u stintu di l’animale quantu vale u stintu di l’omu ? Pruvemu à vede cù umilità è un suppulu di scherzu per accuncià a salza, s’ellu si pò paragunà issu "animale superiore è intelligente" à qualchì altri di a sterpa animalesca.

……………………………………….

N.B. : Scuserete l’autore d’essesi permessu (di quandu in quandu) un indice latinu di pura fantesia.

 

L’Acula

 

L’Acula (in latinu : aquila), appartene à parechje famiglie. Ci hè quella di muntagna, detta dinò : Altagna. Ci hè quella di mare, detta Acula marina, o Niculina, o puru Gabbianu. Ci hè l’Acula imperiale, chì fù l’emblema di l’imperatori rumani chì s’eranu impatruniti di l’Europa sana, di Napulione Primu chì vulia fà listessu, Ittileru, chì fù pigliatu per un scemu è chì invece hà fattu scimisce mezu mondu, è emblema dinò di tutte e nazione chì anu avutu, è anu ancu oghje, a pretensione di guvernà u mondu cù issu simbulu, cridendu si permesse d’impone e so legge à tutti. Tè, per u fattu, i Stati Uniti d’America, ùn anu l’Acula per emblema ?
 

L’Altore

 

                   L’Altore (in latinu : vultur), ch’ellu ùn ci vole micca à cunfonde cù l’Acula, o l’Altagna hè, ancu ellu, un acellu d’alti monti. L’Acula, o Altagna, si nutrisce di prede vive, invece chì l’Altore volenu dì ch’ellu si techja di carne fraciga. S’ellu si face u paragone d’unu à l’altru d’issi acelloni, omu si rende contu chì u risultatu finale hè uguale. Pigliate à Ittileru, per esempiu : hà fattu preda di ghjente vive, è per fine hà ottenutu una catamansa di carne fracighe… l’assassinu !

 

L’Aligosta

 

Cum’elli a si pensanu certi gastronomi, l’Aligosta (in latinu : locusta marina*), ùn hè micca naturalmente d’issu bellinu culore rossu è liccichente chì mette in appitittu. Ùn hè rossa chè quand’ella hè cotta, cum’è u nasu di i briaconi. For di u fattu chì u briacone ùn face micca coge u so nasu per avè lu rossu, ma hà u nasu rossu quand’ellu si piglia una scimia (questa hè di una razza animalesca chè noi videremu più inlà di u nostru listinu). Senza cuntà chì l’Aligosta si ne passeria vulinteri d’esse rossa è di vede si lampata viva viva in un brodu bullente è per fine, accunciata cù una salza qualunque.

…………...................

* Ùn cunfonde cù a locusta locusta chì ella seria a grillachja, di culore verde. Ella ùn hè cunsumata chè da i gastronomi africani, cruda o rustita, for chì ella ùn diventa mai rossa ghjà ch’ella hè cotta. Ciò chì face tutta a sfarenza è impedisce a cunfusione.

 

L’Anata

 

                   L’Anata (in latinu : anas), hè un bellinu acellone di i stagni è di e padule. À i francesi li và accunciata cù i navoni (iscia !). Per noi, hè megliu arrustita à u fornu, è tandu cunsola d’avè tumbatu cusì bellu acellu. Ci ne era unu, chì per fà u sapientone, dumandava à un amicu Ghjunsanincu, vulendu pruvà chì a lingua corsa era una lingua povera : "Comment appelez-vous le canard, en corse ?" "Quant’à mè, o cumpà, cridete chì l’anate muntagneghjanu cum’è e capre, nò ? Andate ùn pocu à dumanda à l’Inuiti di u Gran Nordu cum’è elli chjamanu l’elefanti !"

 

L’Anguilla

 

L’Anguilla (lat : anguilla), sguilla, quessa si sà. Omu si dumanda sempre perchè avè la chjamata "Anguilla", invece chì "Sguilla" hè quasi listessu, è li cunveneria d’incanti. Ancu u latinu l’avia chjamata Anguilla, soga era quellu chì l’avia persu… u latinu. D’altronde ùn si dice d’un omu chì ùn pò stà, o chì sfughje : "ch’ella hè quante tene l’anguilla per a coda" ? Un pocu cum’è quelli chì scrochjanu, o sguillenu di e priggiò. Chì forse, ancu ancu, s’elli i tenianu per a coda…

 

L’Apa

 

                  L’Apa (lat : apicula apis), hè un insettu spezializatu per fà u mele è a cera. A cera hè aduprata per fà i candeli di i primi cumunicanti è u mele per fà tutti i dulciumi, per tuttu u mondu è ancu per i cumunicanti. Ciò chì dà à pensà chì l’Apa serve più per e prime cumunione chè per altru. L’omu, fin’à ora, ùn hà ancu truvatu u secretu di a fabbricazione di u mele, ciò chì puderia mette in periculu a sterpa di l’apicultori. Ma l’omu sà fà a cera. Cù l’arechje, quand’ellu ùn le si lava micca aspessu. Ma issa fabbricazione essendu di pocu rendimentu è di misera qualità, ùn si ne puderia mancu fà un candilellu à l’annu, prova chì l’omu hà sempre assai prugressi à fà è à amparà, ancu da l’insetti.

 

L’Asinu

 

                   L’Asinu (lat : equus asinus), hè un animale chì s’assumiglia à u cavallu, for di u fattu ch’ellu hè statu cruciatu, tempi antichi passatoni, cù a levra, ciò chì si pò cunstatà à l’arechje. Altra sfarenza cù u cavallu, l’Asinu, più aspessu chjamatu "Sumere" o "Sameru" in Corsica, tene una altra parentia più ricente è più stretta cù una altra sterpa animalesca chì frequenta e scole primarie. Questa hè una altra varietà d’Asinu, è si ne truverà a descrizzione à a lettera "S", cum’è Sumere.

………….................

N.B. : Ci vole à dumandà scuse à tutti l’Asini d’avè li paragunati cù certi sculari, chì si sà, seranu questi i futuri sapienti di a nostra sucietà umana. Si sà ch’elli corci (i futuri sapienti), averanu da strazià tutta a so vita, invece chì l’Asini, (l’asini corsi, ben intesu), i veri, quelli d’oghje, a si spassighjanu à l’ombria di i fussetti l’estate, è à sulana toccu l’invernata. Vale à dì chì l’Asinu hè astutu. È cum’ellu a dicia cù saviezza Natale Rocchiccioli : "Ùn dite mai à un imbecille : O sumerò ! li feriste un cumplimentu".



Guidu Begnini nasci in Marseglia in 1931. Militaru di carriera pà issi culunii francesi, di u mondu n’hà fattu l’avvinta eddu da u 51 à u 75. S’eddi sò parechji i passioni soi, anzi tuttu li piacini i cavaddi è a lingua nustrali. Pueta, favulistu, participeghja à parechji rivisti litterarii com’è Bona nova, U Taravu, Avali… Hà publicatu À Cavallu (1999), Amadeu u Turcu (2002), Mitulugia (2005).


Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commentaires